Il urasc pe Sfantul Petru

Multe dintre cele mai bune idei vin sub dus! atunci cand apa curge in picaturi pe pielea ta si muzica pe care o canta stropii care sar de pe tine, sunt precum sunetul lirei orfice. Gandurile curg prin poarta armonioasa si frumos decorata a trupurilor noastre.

Imi e frica!

E primul pas! Primul pas… Sa imi recunosc defectele.

..

Nu il mai suport! Nu il mai vreau langa mine! pe cine? Acea chestie mica cu barba mare ce sta cu picioarele pe umarul meu si cu gura lipita de timpanul meu, iar vocea lui rasuna direct si nemijlocit in creierul meu.

‘Ce scrii acolo? Dar oare e bine? Oare asa trebuie sa scrii? Adica, sa nu ma intelegi gresit, e frumos pentru colegii si prietenii tai. Dar gandeste-te cine va citi asta! Poate fata care iti place tie. Ce parere va avea ea? Poate vreun profesor de al tau. Poate vreo persoana la care tii. Poate tatal tau. Poate mama ta. Poate o persoana de care vei avea nevoie in viitor. Ce zici tu? Ce parere vor avea ei? Nu or sa creada ca bati campii? Nu or sa te creada naiv? Tu chiar crezi ca au o valoare atat de mare cuvintele tale? Sunt doar niste cuvinte. Dar vei arata caraghios! Vor rade de tine! Te vor judeca! Te vor condamna in mintea lor. Si de ce? Ca ai scris tu ceva nu trebuie scris? pentru ca ai gandit tu mai mult decat trebuia? Pentru ca vrei tu sa simti ca esti special? Cine ti-a zis ca esti special?! Hai.. Fii serios. Ce ar fi daca am scrie noi in felul urmator… Asa… Vezi asa trebuie sa te priveasca lumea. Esti bun, esti inteligent, esti profund, esti asa cum te vor toti! Nu vrei sa fii asa cum te vor toti? Nu ai vrea sa te respecte toti si sa iti spuna mereu ca esti inteligent, esti sufletist, esti profund, esti bun. Da! Uite vezi? Totul este asa cum trebuie acum. Chiar si Lui ii place. Si tie iti va placea! Uita-te la tine! Esti asa cum ar trebui sa fi. Asa cum vrem Noi. Pacatele iti sunt iertate fiule.’

… Tot nu stiti cine este? Acest ‘sfant Petru’. ‘Pazitorul portilor spre imparatia cerurilor’. Acela care te invata cum trebuie sa fii ca sa fii primit in ‘imparatia cerurilor’. Acela care se hraneste din fricile tale si iti dicteaza sub amenintarea cazanelor de smoala ale iadului cum trebuie sa dansezi sa ii fii pe plac. Asta numai pentru ca te iubeste si iti vrea binele! El stie! Are contacte cu cei de sus.

Sta si priveste satisfacut horele de la 7 dimineata din trafic, si slalomurile rotilor printre gropi! Tresare la chiuiturile despre mame, organe genitale, morti, gaturi, fapte! Cate unitate in umanitate, cata energie debordanta! Asculta cantecul batailor in tastele ce umplu vastele pagini de rapoarte financiar-bancare, suspina de bucurie la scartaitul minelor de pix pe foaia contractelor de credit.  Lacrimi de mandrie  atunci cand incep in cor sa se plece ochii, gurile sa se caste, si un oftat la unison rasuna pana la broasca ‘portii raiului’. ‘ce mai viata…’ spun deodata toate aceste voci. Si asa apune soarele, urmand sa rasara in aceleasi triluri festive a doua zi dimineata… si ziua urmatoare.. si urmatoarea. si urmatoarea!… Da dragilor, e loc destul pentru toata lumea aici! ‘Imparatia Lui’ e mare si incapatoare!

EI BINE NU!

NU!

Uite ca nu vreau sa scriu ce vrei tu! Eu vreau acum sa strig, sa tip!

NUUU!!!!!!

Nu vreau sa fac ca tine. Nu vreau sa le arat ca sunt bun, sunt demn, sunt inteligent si profund! Eu vreau sa le spun ca imi e frica. Vreau sa le spun ca sunt un las! Sunt slab, sunt mic, nestiutor. Gresesc adesea!  Sunt imperfect din orice punct de vedere! Sunt doar inca una din creatiile Lui nedesavarsite! Dar poate k nu sunt nedesavarsit pentru ca asa m-a lasat El si asa trebuie sa fiu pana in veci si apoi mai departe. Poate ca El nu mi-a aruncat un tipar pe care sa ma potrivesc eu. Poate ca el m-a lasat asa cum sunt, m-a lasat sa fiu. M-a facut si m-a lasat ca dintr-un fir de nisip din El sa cresc asa cum imi e mie propriu sa cresc si sa devin. Sa ma port asa cum imi e mie propriu sa ma port. Sa cred ceea ce imi e mie propriu sa cred. Poate ca El ne vrea pe fiecare dintre noi de-a dreapta Lui in CEEA ce ESTE!

Pur si simplu ESTE! si nimic mai mult.

De ce sa fug de asa ceva. De ce sa iau scarile tale rulante catre poarta Lui? sa pot ramane la poarta? sa ma uit printre gratiile ei la ceea ce as fi putut fi si ajunge? Sa ma pacalesti tu ca imi vei deschide poarta daca voi fi vrednic? sa ma tii tu la poarta sa iti tin tie de  urat pentru ca tu nu ai putut sa intrii? Frustratule! Nu voi intra in veci daca ar fi dupa tine!

Dar nu ai nici o putere asupra mea daca eu am curajul si taria sa stau drept in fata ta si sa iti zambesc! Nu tu ma controlezi! Nu tu decizi ce trebuie facut si ce am de facut! De ce sa stai tu drept posta intre mine si El? De ce nu am eu dreptul sa Ii vorbesc?

Esti pur si simplu irelevant!

Cred in Dumnezeu! Nu stiu ce este Dumnezeu! Dar stiu ce nu este!

Acum inteleg! Scopul este sa il caut pe El. Sa ma caut pe mine. Sa Il caut in Mine! El este! Eu sunt! VOM FI!

..

Nu mai vreau sa imi fie frica. Nici de esec, nici de necunoscut, nici de mine insumi. Vreau sa am curajul sa stau drept in fata vietii si a realitatii si sa le infrunt. Vreau sa ma simt confortabil cu mine insumi, vreau sa ma simt bine in pielea mea, sa ma simt, sa ma accept.

Imi doresc sa fiu eu cel ce se lupta cu soarta si viata si nu zidurile care le construiesc sa fie cele ce ma apara de soarta.

Imi doresc sa fiu mai puternic. Si voi fi. Imi doresc sa fiu mai intelept. Si voi fi. Imi doresc sa ma caut si intr-un final sa ma gasesc intru totul. Si va fi.