Poker

O masa verde intinsa. Un singur spot de lumina intensa, galbuie. peste ea.

In jur e un amestec indescifrabil de sunete lumini, culori , umbre si forme. dar asta nu face decat sa separe si mai mult lumea de aceea si lumea aceasta.

Tot ceea ce este luminat, masa, pachetul de carti ce ea il amesteca cu atat de mult tact, miza, Chipurile lor si mainile.

zambete

Privirea ei este furata pentru o clipa fie de privirea lui plina de mister fie de butonii de argint ai camasii lui. El priveste fascinat fiecare carte schimbandu-si pozitia in pachetul de carti si de mainile ei fine ce sustin tot acest vartej al Fortunei.

Pachetul aluneca ca un bloc de piatra pe masa. Doua carti in fata lui, doua pentru ea. Cu toate astea privirile lor se intalnesc si raman… zambindu-si.

Ridica amandoi cartile. El are Dama de Inima Rosie si Asul de Pica. Ea are celelalte doua carti. O carte alunca din pachet indiferent unde si alte trei se aliniaza, intre ei, cu fata inspre masa.

Acum totul e serios. Dar ei nu incetreaza sa zambeasca.Va incepe. Fiecare stie cate ceva. Niciunul totul. Ce carti se afla pe masa? Ce miza e in joc? Ce filosofi le-au dezbatut? Ce fel de fiinte le-au trait? Cum?…Defapt nimeni nu stie nimic.

Un sarut desparte totul de un nou inceput.

zambet…

ultimul clopotel. s-au dus 4 ani

E ciudat.

Stateam astazi in banca mea, ultimul rand in spate dreapta, si ma uitam la un slide-show cu pozele din anii de liceu. Tot evenimentul a purtat denumirea generica de “ultimul clopotel”.

Mi-a trezit nostalgia la inceput. Mi-am adus aminte cum aratam acum aproape 4 ani de zile… aveam parul mult mai scurt. Si aratam ca un copil (cred ca inca arat ca un copil totusi).

Dar e ciudat sentimentul pe care l-am avut atunci cand am vazut ca apaream in cateva poze din clasa a 9-a, iar apoi in cateva din a 12-a. Mi-am dat atunci seama ca eu 2 ani din liceu nu am fost prezent. Literalmente.

Nu regret ca nu am fot la liceu. Am facut chestii care mi-au fot deosebit de utile pe langa liceu…. dar nu stiu park mi-ar fi placut sa apar si eu mai mult prin acele poze. Sa ma plictiesc la ore mai mult si de plictiseala sa inventez noi si noi metode de a trece timpul mai usor. Mi-ar fi placut sa ii vad pe profesorii mei mai des. Sa ma cert cu ei mai des. Sa traiesc nervii unei note mici, sa sparg o tabla, o usa, un geam. Sa ii vopsesc masina directoarei cu spray-ul. Sa ies in oras mai des cu ai mei colegi, sa ii cunosc mai bine, sa aflu ce fel de oameni sunt.

Nu stiu daca ai trait vreodata sentimentul asta…imi e dor de ceea ce nu am facut in liceu.

Si totusi, nu voi uita niciodata  discutiile cu colegul meu de banca mirk. Nu voi uita certurile si impacarile cu colega mea de banca rock. Nu voi uita cu siguranta piesa de teatru-pantomima-balet pe care am regizat-o pentru germana p muzica lui Yann Tiersen, orele de psihologie in care eram eu impotriva tuturor sustinand o idee si nici acea data cand pentru a imi demonstra afirmatiile am apucat-o pe profa de psiho de nas si am folosit-o drept cobai. N-am sa uit ‘bataile’ din pauza cu colegul meu Adi, si el practicant de arte martiale.Nu voi uita cat de mult m-a enervat si m-a scos din sarite dirigu’ si cat de mult ne-a iubit profa de germana.

Si cred ca cel mai drag imi va fi sa imi amintesc cum iesind in curtea scolii fete frumoase peste tot in jurul meu ma salutau si imi zambeau. Da, a fost Calinescu, 4 ani in care am crescut si imi place cum am crescut.

Dar am tendinta sa cred ca totul abia acum incepe…. CLUJ here I come!

senzatie

E… cineva in mine.

Cateodata ne salutam.

Astept sa ne cunoastem…

nu regret

Nu regret nimic.

De ce as regreta ceva? Daca as fi fost altfel candva, oricand, atunci as fi un altul acum.

De ce as vrea sa fiu altul acum? Mie imi place cine sunt acum. Si cum as mai putea fi cine voi fi – si in fond deja sunt – fiind un altul acum?

Nu regret nimc.

Coloana vertebrala

“Sa fac bine! Sa fac rau! Sa nu ranesc! Sa ma pun pe mine pe primul plan! Sa imi ascult parintii! Sa nu am incredere in nimeni! Sa stau intotdeauna in banca mea! Sa nu incetez niciodata sa visez! Sa nu renunt niciodata! etc…” …Vertebre… intr-un laborator arheologic al unei necropole. Schelete de spirite diferite…. recompunere?… de ce?

“Cunoaste-te pe tine insuti!” – este o expresie adesea folosita. In chestiunea autocunoasterii, un rol fundamental il joaca sistemul personal de valori si principii. Este interesant de remarcat faptul ca acest sistem, mai stabil sau mai flexibil sau volatil, oricum ar fi el, componenta fundamentala a “eu-lui” personal, este dobandit, construit si dezvoltat. Acesta nu este un dat precum sexul, culoarea ochilor, culoarea pielii sau alte astfelt de componente date, pe care la primim inca din fecundarea ovulului si interactiunea cromozomilor si pana in momentul incetarii functiilor vitale. Cu toate acestea cine suntem este atat de mult legat de sistemul de principii si valori. De ce? e pe cat de simplu pe atat de complex. Pentru ca tocmai valorile si principiile sunt cele care ne ghideaza in viata, cele care ne influenteaza reactiile, deciziile si situeaza indvidul intr-o anumita pozitie in fata si in decursul puterii si actiunii destinului.

Poate ca e ciudat, sa ai posibilitatea sa iti construiesti propriul tau spirit. Este ciudat si totdata incredibil sa ai puterea sa modelezi si sa creezi latura ta spirituala, ca si cum ai face un om din lut.

Totusi ramane o intrebare… Iti face placere si te multumeste gandul unei astfel de puteri sau dimpotriva te infricoseaza un astfel de gand si ai prefera sa se ocupe altcineva de ceea ce tu ai de facut?
Raspunsul la aceasta intrebare determina diferenta dintre oameni. Stapani si sclavi, conducatori si condusi, lideri si adepti.