Ce faci cand se stinge lumina?

Din ciclul povestilor de camin in seara asta va impartasesc o intamplare de altfel nu atat de rar intalnita dar de fiecare data iesita din comun.

Se intampla ca studenti ce se afla in plina sesiune, terminand cu examenul din acea zi si cu invatatul sa stea si ei linistiti la calculatoarele ei uita-nduse la filme (seriale cel mai probabil si la fel de probabil a 5-a vizionare a seriei Prison Break) cu laptopurile in brate sau pe o placa de p.f.l. Improvizata in paturile suprapuse ascultand muzica si citind mailuri si navigand site-uri mai mult sau mai putin utile. Linistiti cu totii isi urmeaza rutina momentelor de relaxare dupa miezul noptii pana in momentul in care un sunet ce seamana cu cel al zborului unui ţânţar grăbit pe langa urechea ta in timp ce pasti vaca intrerupe aceasta rutina!

S-a intrerupt curentul!

In mod inexplicabil, la doar fractiuni de secunda distanta, iadul se dezlantuie pe toate cele 10 etaje locuite de prea mult testosteron si acele cateva efemere prezente de estrogen. Urlete, zbieraturi, pumni in pereti, lovituri de picior in podea, scaune trantite, geamuri deschis pentru a oferi aceelasi spectacol muzical si in afara incintei caminului.

‘Comunistilooooor!!!’ se aude un strigat puternic din camera de langa mine.

Eu sunt amuzat cu laptopul inca in brate si bateria pusa in el. Si ma gandesc ca proababil ca daca nu aveam bateria introdusa m-as fi suparat si eu dar nu cred ca as fi putut intra intr-o asemenea masura in contact cu partea mea animalica pentru a imi exprima si defula nervii, tensiunile si frustrarile. Poate ca si dispun de un stoc mai redus de asemenea ‘bunuri’. Cu toate acestea nu pot sa nu raman fascinat de intensitatea unor astfel de fenomene de masa. Sunt dealtfel sigur ca la inceput cativa au reactionat impulsiv si instinctiv ovationand sentimentul de nemultumire in fata unui eveniment neasteptat ce a provocat neplacere. Acestia auzindu-se intre ei(de’, caminele au fost construite pe vremea tovarasului) au realizat ca nu sunt singuri care simt aceasta nemultumire si astfel instinctiv si spontan s-a creat o comunitate ad-hoc de indivizi nemultumiti ce se incurajeaza astfel  reciproc sa isi exprime cat mai evident si vizibil trairile. Este ceea ce psiho-sociologul francez Gustave LeBon numea fenomen de masa. Bineinteles trebuie luata in considerare si acea parte a masei participative care a luat parte la manifestari pentru ca e ‘cool’ ce fac ceilalti! Hai si noi!waaaw .. ce cool suntem si noooi!! – acea masa de oameni ce nu au o identitate proprie nici cat negru sub unghii (dar au mult negru sub unghii ce e drept) si atunci au o nevoie pregnanta de a isi regasi identitatea in colectivitate si desigur celalata parte a masei de oameni profita de anonimitatea oferita de o actiune de masa (LeBon) pentru a isi defula frustrarile si tensiunile sexuale.

Ma intreb totusi daca sunetele rezultate nu ar fi fost asemanatoare in cazul in care un grup de prostituate ar fi patruns in incinta caminului creeand un fenomen la fel de neasteptat dar al carui neplacere provocata poate fi discutata in cadrul unei dezbateri academice… yeah right!

“Tovarasi! A-se-za-ti-va  li-nis-titi la lo-cu-ri-le voas-tre!!” se aude o voce pe coridor, batjocoritoare  fata de aceste manifestari animalice generale. Spiritele se mai calmeaza putin. Vreo 2 frustrati razleti mai au o tentativa de a reincepe manifestarile pentru ca pentru ei nu era deajuns – probabil ca a fost cel mai interesat lucru pe care l-au facut de 2 ani incoace in afara de masturbarea zilnica. Curentul revine in prizele tuturor luminile se aprind si o ovatie scurta dar precisa de bucurie rasuna la unison peste coridoarele caminului. “Yeah!”

La fel de neclintit cu laptopul in brate ca si in urma cu jumatate de ora cand exista curent, inchei discutiile cu colegul de camera despre cum Europa s-ar reintoarce la Evul Mediu daca cumva vom injura Rusia prea tare si ei se vor hotarî sa ne inchida brusc robinetul. si apoi ma apuc sa scriu…

Dar inchei noaptea pe fundalul sonor de Desteapta-te romane! cantat din capu’ coridorului si Subwooferul unui sistem audio 5.1 de la vreo 2 camere mai sus care serveste un playlist de insuportabile manele, gandindu-ma ca oameni ok inca mai exista doar ca sunt mai rari…

Filosofia chibritului

In seara asta vreau sa va impartasesc si voua, fie ca sunteti, ati fost, veti fi sau chiar daca doar auziti povesti de ale studentilor din camine, o povestire simpla si frumoasa din viata de camin studentesc. E o povestire de dupamiaza din oficiul (locul unde fumezi, mananci si gatesti) caminului in care eu si colegii mei de camera locuim pe perioada acestor 2 semestre de an universitar.

Mai departe am sa il las pe colegul meu de camera sa va povesteasca el:

“Nu de putine ori ti se intampla sa nu ai la indemana acel element primordial pe care astazi il luam adesea ‘for granted’, anume focul. Ca sa aprinzi un aragaz iti e de ajuns un chibrit la care esti nevoit sa recurgi daca bricheta pe care colegul de camera ti-a dat-o refuza sa straluceasca. Cum viata la camin e menita a fi traita in compania sau cel putin vecinatatea semenilor studenti, sigur ca atunci cand bricheta a refuzat sa straluceasca  pentru mine, am apelat la bunavointa unui necunoscut etudiant ce-si fierbea crenvursti in ibricul de ceai. Cum nu i-am cerut mai mult de un chibrit pentru a-mi aprinde ‘ochiul’, sigur ca reactia lui a fost ferma si tot pe atat de prietenoasa. Nu dau bine sa scotz cribitul ca omul brusc vine catre mine cu un ‘stai asa’ cel putin prohibitiv. Nedumerit fiind, am constatat ca omul a impiedicat cu reactia lui devreme o risipa care nu s-ar fi justificat in vremea ‘ceasta de criza: ‘stai asa ca am unu ars’, dupa care imi ia cutia si scotoceste dupa chibritul cu pricina. Adevarul, recunosc, era de partea lui, batul ars gasindu-se intr-adevar in cutiuta. L-am primit cu bucurie si i-am dat stralucire de la ochiul deja aprins aproband cu multumire: ‘Deh, ai vazut ce rau e cand n-ai…’.”

nu e nevoie decat sa aprinzi lumina

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris un post. Si nu pentru ca nu am avut ce, sau ca am fost deprimat, sau prea ocupat. Cred ca pentru ca mi-a fost lene si pentru ca am uitat de ceva ce chiar imi facea placere.

Asa ca astazi revin in “blogging” cu un post, o povestire despre o intamplare din viata mea. Inainte de vacanta Craciun, am plecat cu o saptamana mai devreme si am ajuns prin Bucuresti o saptamana.

Bucurestiul era … familiar… plin de prietenii pe care i-am lasat plecand la cluj. Si o dupamiaza am petrecut-o cu o prietena foarte draga mie. Si dupa ce ne-am intalnit in Unirii ne-am plimbat cautand o ceainarie si am ajuns in alta. A fost foarte placut sa pot sa o regasesc asa cum ramase in amintirea mea. Sa simt ca ma cunoaste si o cunosc, cum ma intelege si cum o inteleg, sa pot sa fac misto de orice si ea sa rada fiind atat de obisnuita cu glumele mele proaste! Si vorbeam in metrou, cum se face ca de fiecare data cand te reintalnesti cu un prieten vechi si drag, parca nimic nu e in esenta schimbat parca se reia totul din momentul in care nu ati mai stiut unul de celalat si cum  ne aflam acum ca studenti in lumi cu totul noi si diferite de tot ceea ce am cunoscut pana acum. Lumi noi, oameni noi, un nou inceput. Incepem si ne construim o viata noua, independenta, relatii noi …

Dar cu prietenii vechi nu e nevoie sa construiesti din nou. E indeajuns sa aprinzi lumina!

Si poate ca asa este si cu viata. Poate ca de multe ori uitam de acele parti din viata noastra ce de aduceau un zambet atat de binevenit. Poate ca tot ceea ce e nevoie ca sa readuci acel zambet din nou pe buzele tale, atunci cand ai nevoie de el, este sa aprinzi lumina.